Cum s-a dezvoltat Slatina în ultimii 60 de ani

Municipiul Slatina şi-a început certa ascensiune economică după 1965, după ce au demarat lucrările la fabrica ce avea să devină cel mai mare producător de aluminiu din sud-estul Europei: Uzina de Aluminiu, actualmente Alro SA. Ulterior, au apărut şi alte uzine, toate ridicând, treptat – dar iremediabil, orăşelul Slatina din colbul civilizaţiei. Fabricile au dus la creşterea populaţiei, care, la rându-i, a impus dezvoltarea infrastructurii.

Înainte să fie dat propriu-zis startul dezvoltării capitalei judeţului Olt, respectiv începerea lucrărilor la colosul de aluminiu numit acum Alro SA, trebuie menţionat că Slatina a avut prima linie de transport urban încă din anul 1951: ce-i drept, era vorba despre o singură linie ce măsura doar patru kilometri şi era deservită de două autobuze, dar nici oraşul nu era prea lung. Tot atunci se înfiinţează şi Biblioteca orăşenească, care se afla undeva în “Centrul vechi” de azi, pentru ca, ulterior, la câteva zeci de ani, să fie mutată lângă primele blocuri din oraş, adică vizavi de sediul Consiliului Popular sau, mai nou – Consiliul Judeţean. La începutul anului 1957, prin februarie, Întreprinderea Comunală şi Întreprinderea Localuri şi Locuinţe sunt comasate în cadrul Întreprinderii de Gospodărire Orăşenească, cuprinzând: secţii de iluminat, apă potabilă, transport orăşenesc, prestaţii de canalizare şi salubritate, reparaţii comunale. Doi ani mai târziu, în zona înaltă a oraşului se ridică o staţie de transformare pentru completarea necesităţilor de iluminat.

Primul bloc ridicat la Slatina a fost botezat „Cozia” şi există şi în prezent, fiind amplasat vizavi de Gelateria „La Albanezi” din Centrul Istoric (cu trei etaje), după care, la distanţă de câţiva ani, i-au urmat alte două blocuri tot cu câte trei etaje, construite astfel: unul lângă actualul sediu al Inspectoratului de Poliţie Judeţean şi, respectiv, vizavi de sediul Trezoreriei Slatina (bulevardul Nicolae Titulescu). În anul 1961 se construiesc şi primele blocuri de locuinţe „de anvergură” – cu o capacitate de 120 de apartamente, acestea fiind ridicate în centrul oraşului, pe actualul bulevard Alexandru Ioan Cuza, vizavi de sediul Consiliului Judeţean Olt şi Prefectura Olt. Pe data de 1 martie 1961 se anunţă decizia ca, la Slatina, să fie amenajată o mare fabrică de producere a aluminiului, amplasamentul fiind fixat pentru partea către oraşul Piteşti; lucrările vor începe propriu-zis în aprilie 1963. Cifrele vremii arată că, numai în prima etapă, s-au montat 15.000 tone de utilaje, s-au turnat 135.000 mc betoane, au fost montate 7.850 tone de construcţii metalice, au fost excavaţi 550.000 mc de pământ şi instalaţi 400 de kilometri de conductori electrici. Uzina de Aluminiu va fi dată în folosinţă în 1965. Aproape 5.000 de oameni munceau anual aici, în prezent numărul lor fiind redus la jumătate. Tot în 1965, oraşul dispunea de 11 trasee urbane în lungime totală de 69 de kilometric, deservite de 15 autobuze, cinci “AutoGetax”-uri (taxi-urile vremii) şi trei autofurgonete. În 1968, Slatina număra 23.798 locuitori.

Cât de mult a însemnat apariţia fabricilor

“Dezvoltarea municipiului Slatina a cunoscut un având deosebit şi vizibil după ce a fost inaugurată Uzina de Aluminiu, în anul 1965. Din acel moment, la un interval foarte scurt, au continuat să apară şi alte fabrici care, încet-încet, au făcut ca populaţia oraşului să crească în cifre mari şi aici mă refer la zeci de mii de persoane care s-au mutat în oraş după ce s-au angajat la fabricile nou apărute, unităţi ce căutau aproape mereu oameni pentru a-i angaja. Desigur, evoluţia industrială şi cea a numărului de locuitori a impus şi noi planuri pentru dezvoltarea urbană a oraşului, au început să apară primele bulevarde, infrastructura a început să beneficieze de mai multă atenţie din partea autorităţilor locale etc.”, spune Laurenţiu Guţică, director al Muzeului Judeţean Olt.

Primul cartier de locuinţe a fost cel amenajat vizavi de Spitalul Judeţean, delimitat de străzile Păcii, Victoriei şi Trandafirilor. Apoi au urmat cartierele Progresul, Crişan I şi II (dat în folosinţă în 1971, cu 60 de apartamente proprietate personală), Centru (Alexandru Ioan Cuza, n.a.), Steaua.

Între anii 1968-1988, Slatina a beneficiat de 30.054 milioane lei investiţii, dintre care 3.245 milioane lei în domeniul gospodăririi comunale şi locuinţelor. În 1969, la Slatina se dă în folosinţă Policlinica – aflată lângă sediul Casei Judeţene de Pensii şi Inspectoratului Teritorial de Muncă, iar, în 1971 – Spitalul Judeţean, cu 700 de paturi. În 1970 este dată în folosinţă Întreprinderea de Prelucrarea Aluminiului (I.P.A., care producea folii, bare, benzi, tâmplărie metalică, ţevi de irigat, n.a.) şi Întreprinderea de Produse Carbonoase (Electrocarbon, în prezent).

Slatina se dezvolta însă şi educaţional, în anul 1971, sistemul de învăţământ cuprinzând: 12 grădiniţe (815 copii cu 47 educatoare), 10 şcoli generale (3.351 elevi, 147 profesori), 2 şcoli profesionale (1.414 elevi, 61 profesori), 1 şcoală de maiştri (101 elevi), 1 şcoală de artă (196 elevi, 22 profesori), 2 licee industriale (330 elevi, 23 profesori), 1 liceu agricol (628 elevi, 35 profesori), 1 liceu pedagogic (291 elevi, 17 profesori), e licee teoretice (2.306 elevi, 89 profesori), 1 institut de doi ani pentru educatoare (102 elevi), 1 unitate de învăţământ industrial metallurgic (141 elevi).

În 1971, reţeaua stradală din oraş ajunge la 69 de kilometri, reţeaua de distribuţie a apei potabile ajunge la 37,7 kilometri, iar cea de canalizare – la 14 kilometri. În 1971, reţeaua comercială a Slatinei cuprindea 192 unităţi, dintre care 35 unităţi de alimentaţie publică (numite “Alimentara”, n.a.). Reţeaua de transport ajunge să reprezinte, în anul 1972, 80 de kilometri, fiind deservită de 58 de autobuze şi 19 auto.taximetre, în trasee fiind incluse şi comunele vecine Salcia şi Slătioara. Tot în 1972, în fabricile din oraş lucrau deja 10.000 de oameni.

Slatina anilor 2000, civilizată şi invidiată

În anul 1979, prin decret al Consiliului de Stat, Slatina este proclamată, alături de alte şapte oraşe ale ţării – ”municipiu reşedinţă de judeţ”. În acel an, în oraş locuiau 54.962 persoane.

În 1989, catastifele relevă faptul că Slatina deţine peste 20.800 de apartamente grupate în cartiere precum Progresul I+II, Nicolae Titulescu, Steaua Roşie, Ecaterina Teodoroiu. Tot atunci, în oraş funcţionau 24 de grădiniţe, 13 şcoli generale, 5 şcoli profesionale şi 7 licee. De asemenea, pe platforma industrială a urbei funcţionau: Întreprinderea de Aluminiu, Întreprinderea de Piese Turnate din Aluminiu şi Pistoane Auto, Întreprinderea de Utilaj Alimentar, Întreprinderea de Rulmenţi, Întreprinderea “Textila”, Întreprinderea de Morărit, Panificaţia şi Produse Făinoase, Întreprinderea de Ţevi.

În prezent, Slatina numără aproximativ 65.000 de locuitori, după ce, la începutul anilor 2000, număra 70.000 de locuitori. Oraşul s-a dezvoltat în mod evident mai ales după anul 2004: gropile din trotuare au dispărut, au apărut mai multe zone pentru parcarea autovehiculelor, spaţiul verde a fost amenajat corespunzător, reţeaua de apă-canalizare este constant modernizată, reţeaua de autobuze a fost reînnoită – deşi majoritatea staţiilor de autobuz arată dezolant. De câţiva ani, centrul urbei a fost total schimbat, o piaţetă fiind amenajată aici şi botezată de autorităţi “Esplanada”. Cele trei parcuri din oraş – de mici dimensiuni, adevărat – au fost amenajate şi ele corespunzător. Complexe comerciale ale unor mari concerne au apărut în peisajul citadin al urbei, la fel ca şi un Bazin acoperit de înot, iar o Sală Polivalentă cu 3.000 de locuri urmează a fi amenajată şi ea. De la un an la altul, Slatina se urbanizează şi se dezvoltă.