Ştiaţi că ...

  • ... vatra inițială de locuire a Slatinei, atestată arheologic din jurul anilor 6 000 a. Hr., a fost identificată pe terasa stângă a pârâului Sopot, cartierul Crișan II ?
  • ... localitatea Slatina nu se află în Oltenia?
  • ... în România și în Europa mai există și alte localități cu numele de Slatina?
  • ... hrisovul de atestare documentară a Slatinei emis de voievodul Vladislav I la 20 ianuarie 1368 este scris în limba latină și este cel mai vechi document care s-a păstrat din cancelaria domnească Vladislav I?
  • ... la 26 aprilie 1500 este menționat județul Olt, iar Slatina devine centru administrativ al județului Olt?
  • ... în anul 1529 Slatina apare cu rangul de oraș în inscripția de pe piatra de mormânt a voievodului Radu de la Afumați?
  • ... în vremea domniilor lui Vlad Vintilă (1532-1535) și Radu Paisie (1535-1545) la Slatina a existat o curte domnească temporară?
  • ... biserica Sf. Treime, cunoscută și sub numele de Biserica Domnească, este cea mai veche biserică din cărămidă și a fost ridicată în anul 1645 de marele vistier Ghinea Brătășanu?
  • ... voievodul Constantin Brâncoveanu (1688-1714), de obârșie din Brâncoveni, venea câteodată la vânătoare în seculara și deasa pădure Strehareț, din „orașul domniei meale Slatina”?
  • ... în anul 1741 printre cele 5 școli domnești finanțate din bugetul Țării Românești se număra și școala domnească din Slatina?
  • ... la sfârșitul secolului al XVIII-lea în chiliile bisericii înălțată de negustorul Ionașcu a funcționat primul spital din Slatina și unul dintre cele mai vechi din Țara Românească?
  • ... oastea pandurilor condusă de Tudor Vladimirescu, concentrată la Slatina între 4-10 martie 1821 însuma 6 000 pedeștri, 2000 călărași și 3 tunuri?
  • ... Domnul Unirii, Al. I. Cuza a vizitat Slatina de trei ori (1859, 1862, 1864)?
  • ... pe la anul 1855 la Slatina a funcționat o agenție consulară greacă?
  • ... în 1877, pentru o scurtă perioadă de timp, a funcționat la Slatina Cartierul general al armatei ruse în vederea trecerii armatelor rusești pe frontul din Balcani?
  • ... la Slatina a apărut în 1885 prim „revistă științifică și literară” destinată copiilor?
  • ... podul de peste Olt construit la Slatina între anii 1888-1891 este primul pod de fier peste un râu intern românesc?
  • ... în anul 1896 trenul regal în care se aflau împăratul Francisc Iosif și regele Carol I a oprit în gara Slatina și au ascultat corul gimnaziului Radu Greceanu. Impresionați, au coborât pe peron (contrar uzanțelor) și au oferit prof. Ioan Ștefan Paulian medalia emisă de regele Carol I în cinstea vizitei împăratului?
  • ... la sfârșitul anului 1899, I. L. Caragiale a stat o săptămână la Slatina, seară de seară petrecând la berăria Nicola Cosma amintită în schița „Amicii”?
  • ... la Expoziția Universală de la Paris din 1900, Slatina a prezentat: o cutie cu batiste brodate, un cojoc frumos ornamentat (cojocarii din Slatina se bucurau de o mare faimă) și 5 caiete ale elevilor Școlii de Agricultură Strehareț?
  • ... autorul primei monografi a orașului, tipărită într-o primă ediție în anul 1901, este institutorul George Poboran?
  • ... primul album fotografic al orașului Slatina a apărut în anul 1906, cu ocazia jubileului de 40 de ani de domnie ai regelui Carol I Tot cu acest prilej se tipărește un album cu primarii orașului (1864-1906)?
  • ... la 27 septembrie 1910, câmpul din fața gării Slatina a fost martorul primului zbor militar din România și al doilea din Europa, după Franța?
  • ... până în anul 1918 au apărut la Slatina 19 periodice?
  • ... prima statuie închinată Ecaterinei Teodoroiu a fost inaugurată la Slatina pe 31 mai 1925, în prezența reginei Maria?
  • ... prima instituție de învățământ ce a purtat numele diplomatului român Nicolae Titulescu a fost Școala Comercială din Slatina (1931)?
  • ... la Slatina s-a născut și a studiat Eugen Alimănescu, prototipul comisarului de poliție Moldovan din filmele regizate de Sergiu Nicolaescu?
  • ... acad. Nicolae Stoicescu, născut la Slatina, este unul dintre cei mai mari medieviști români?
  • ... în anul 1968 Slatina a fost vizitată de generalul Charles de Gaulle în calitate de președinte al Republicii Franceze?
  • ... Primăria Municipiului Slatina funcționează în aceeași clădire din anul 1905 când a fost construit Palatul Comunal, sediu al administrației locale?
  • ... la 1 iulie 1979 Slatina este declară municipiu?

Aurelia Grosu

Istoric oras

Prima atestare documentară a Slatinei
Prima atestare documentară a aşezării este din 20 ianuarie 1368, când, într-un act oficial, Vladislav I Vlaicu acordă scutire de vamă tuturor negustorilor braşoveni la trecerea peste râul Olt, la Slatina. Actul demonstrează că aici se afla un loc de vamă, lângă care s-a format treptat şi un târg. În iunie 1522, Radu de la Afumaţi i-a învins pe otomani într-o luptă purtată la Slatina, iar intre 1532-1535 Slatina a servit temporar ca cetate de scaun a lui Vlad Vintilă fiind menţionată într-un hrisov. În timpul Revoluţiei de la 1821 Tudor l-a întâlnit la Slatina pe Iancu Jianu, conducătorul haiducilor.

Slatina. Moştenirea Culturală şi Istorică
Cele mai vechi monumente istorice din Slatina sunt locaşuri de cult, dar există şi structuri urbane cu valoare istorică şi culturală. Mănăstirile din Slatina sunt:
* Mănăstirea Clocociov (care datează din vremea lui Neagoe Basarab, reconstruită de Mihai Viteazu în 1594 şi din nou în 1645 de către boierul Dinicu Buicescu)
* Mănăstirea Strehareţi, a cărei construcţie a început în 1665 şi care a fost terminată în 1672

Bisericile care fac parte din moştenirea culturală a oraşului Slatina sunt:
* “Sfânta Treime” (1645, cu fresce pictate în anul 1851);
* “Sfântul Nicolae” din deal (1700);
* “Adormirea Maicii Domnului” (1736);
* “Sfinţii Împăraţi” (începută în secolul XVIII, reconsolidată în 1793, cu fresce pictate în anul 1899);
* “Sfântul Ion Botezătorul” (1796);
* “Naşterea Fecioarei Maria” (1802);
* “Fecioara Maria” (1802-1806; cu fresce pictate în anul 1831);
* Cimitirul “Sfântul Nicolae” (1820-1821);
* “Sfântul Gheorghe” Ionaşcu (1872-1877], cu fresce pictate de Tătărăscu);
* “Sfântul Nicolae” (1937).

Clădirile care alcătuiesc patrimoniul istoric joacă rolul principal în peisajul urban din centrul vechi al oraşului. Ele sunt situate pe strada Lipscani şi strada Mihai Eminescu pe ambele părţi. În total sunt 81 de structuri, construite între anii 1860-1938 în unul din următoarele stiluri: neo-gotic, neo-românesc, modern, art nouveau, art deco şi renovări din diferite perioade. Majoritatea clădirilor au la parter un spaţiu comercial, iar la etaj un spaţiu rezidenţial.

Clădiri istorice se pot găsi şi pe următoarele străzi: Poboran (3), Dinu Lipatti (18), Grădiniţei (6) şi Fraţii Buzeşti (15), toate construite între anii 1780 şi 1902. Din acest grup arhitectural se remarcă următoarele clădiri: Liceul Radu Greceanu (1891), Primăria Slatina (1905), Secţia de Etnografie a muzeului judeţului Olt, Casa Caracostea (1902), Casa Profesorilor (1899), şi vechiul sediu al Băncii Naţionale a României din Slatina (1908).

În ciuda faptului că Slatina este unul dintre puţinele oraşe din România al căror centru istoric a fost conservat, condiţia în care se află aceste construcţii nu este una prea bună. În general aceste case sunt deţinute de proprietari cu venituri mici (pensionari), care nu îşi permit restaurarea acestor construcţii.

Un obiectiv demn de menţionat este podul care traversează râul Olt, construit între anii 1888-1891. Podul, construit de inginerul Davidescu, este primul pod de metal peste un râu din România. În plus faţă de valoarea sa practică şi estetică, podul este una dintre primele încercări de a folosi fierul în arhitectură, idee lansată la Expoziţia Mondială de la Paris, din anul 1889. Monumentul “Ecaterina Teodoroiu” a fost construit în anul 1925 de către D. Mataoanu. Ion Irimescu a creat în anul 1968 obeliscul “Slatina 600”, cu ocazia celebrării a 600 de ani de la atestarea documentară a oraşului Slatina.
sursa: wikipedia

Podul de peste Olt, început de Bibescu şi desăvârşit de Carol I
Tranzitat zilnic de mii de autoturisme care intră sau ies din Slatina, podul peste râul Olt are o poveste tumultoasă care se întinde pe durata a peste 100 de ani. Luată de mai multe ori de apele învolburate ale Oltului, construcţia care asigură legătura dintre Oltenia şi Muntenia este al doilea pod de fier din România, după cel peste Dunăre de la Cernavodă. Importanţa sa este dată şi de faptul că, de-a lungul anilor, la Slatina s-au întretăiat rutele comerciale ale comerţului intern şi internaţional. De podul peste Olt de la Slatina se leagă numele unor oameni care au condus destinele acestei părţi a ţării: Bibescu, Cuza sau Carol I.

În urmă cu peste 100 de ani, atunci când nu exista podul peste Olt din Slatina, de la ieşirea spre Craiova, oamenii foloseau „podurile umblătoare" pentru transportul de pe o parte pe cealaltă a râului. Faptul că nu exista un pod fix era o dificultate cu care se confruntau oamenii din perioada Slatinei medievale, în acest punct intersectându-se multe dintre rutele comerciale de-a lungul vremurilor.

„Înainte de a fi podul de peste Olt, încă din documentul de atestare al Slatinei de la 20 ianuarie 1368, înţelegem că trecerea mărfurilor de pe un mal pe celălalt al râului Olt, la vadul de la Slatina, se făcea cu «podurile umblătoare». Vadul de la Slatina este singurul loc care permite o trecere lesnicioasă a Oltului, este punctul de legătură dintre cele două provincii istorice româneşti, Oltenia şi Muntenia. Este punctul în care se întretaie numeroase puncte comerciale, atât ale comerţului intern cât şi ale comerţului extern, vorbind mai ales de perioada medievală. Podul este un simbol al Slatinei. Eu aşa îl consider. Este nu numai o importantă cale de comunicaţie", a precizat istoricul Aurelia Grosu, şefa secţiei Istorie şi Artă din cadrul Muzeului Judeţean Olt.

Modul în care se tranzita râul Olt, la Slatina, în perioada medievală, este prezentat în mai multe documente istorice. „La început au fost poduri umblătoare, luntre, construite din trunchiuri de copac. Acestea sunt menţionate în câteva documente medievale ca şi în consemnările călătorilor străini. Ajuns la Slatina la 26 august 1641, episcopul catolic Baxi menţionează, printre altele, că Slatina este aşezată pe malul râului Olt peste care se trece cu luntrea", explică Grosu.

Primul pod peste Olt, un pod de lemn
În jurul anului 1846 se pune concret problema construirii unui pod fix peste Olt, chiar domnitorul de atunci al Ţării Româneşti, Gheorghe Bibescu, fiind cel care va pune piatra de temelie a construcţiei la data de 24 iunie a acelui an. Cu ocazia acestui eveniment, prefectura judeţului Olt a organizat o mare festivitate.

Construirea a ceea ce, pentru acea vreme, era cea mai impresionantă lucrare din ţară a adus laolaltă meşteri şi materiale de construcţii din toate colţurile ţării. Lucrările au fost supervizate de o echipă formată din specialişti italieni, conduşi de inginerul Giovani Balzano.

„Lucrările de construire ale acestui pod sunt coordonate de inginerul Giovani Balzano. Pentru construirea a ceea ce era cea mai impresionantă lucrare din Ţara Românească la acea vreme sunt antrenate forţe impresionante: se aduc piatră şi lemn din judeţele Argeş şi Vâlcea, meşterii pietrari din judeţele limitrofe, dar şi din judeţele mai îndepărtate, de exemplu, cum ar fi judeţul Buzău. Majoritatea meşterilor care coordonau aceste lucrări de execuţie a podului erau meşteri italieni, specialişti", explică Aurelia Grosu.

Cu ocazia inaugurării podului de lemn de peste Olt, la 8 septembrie 1847, administraţia locală organizează sărbători impresionante pe parcursul a trei zile. Se pare că, totuşi, ziua inaugurării a fost uşor forţată dat fiind că la această dată îşi sărbătorea ziua de nume Maria Bibescu, soţia domnitorului.

„Podul se inaugurează pe data de 8 septembrie 1847, de Sfântă Maria Mică în cinstea doamnei Maria Bibescu, soţia domnitorului, în prezenţa domnitorului şi soţiei acestuia şi a altor oficialităţi de la Bucureşti. Miniştri ai vremii respective sau unii diplomaţi străini vin la Slatina, şi pe parcursul a trei zile sunt sărbători impresionante care marchează inaugurarea podului de lemn de la Slatina, deşi acesta nu era chiar terminat", a adăugat istoricul de la Muzeul Judeţean.

Imaginea podului inaugurat în anul 1847 este imortalizată printr-un desen de către pictorul Barbu Iscovescu, unul dintre participanţii la festivităţile de inaugurare ale podului. De asemenea, o imagine a podului este prezentată într-o medalie din argint. Facsimilul acestei medalii şi desenul în original al lui Barbu Iscovescu sunt expuse în secţia de Istorie şi Cultură Slătineană a Muzeului Judeţean Olt. Inundaţiile foarte frecvente de pe râul Olt au dus, din nefericire, la distrugerea podului din lemn, iar oamenii au fost nevoiţi să se folosească din nou de luntre pentru tranzitul de pe un mal pe celălalt.

Administraţia Cuza construieşte două poduri la Slatina
După ce construcţia finanţată de domnitorul Gheorghe Bibescu este luată de apele învolburate ale Oltului, care, în acea vreme, nu era regularizat şi curgea la întâmplare, administraţia locală slătineană şi locuitorii din Slatina îl asaltează pe noul domn cu solicitări pentru construirea unui nou pod. În 1862 se construiesc două poduri la Slatina, unul peste Olt şi altul peste afluentul Beica, pentru care domnitorul Alexandru Ioan Cuza dispune un buget de trei milioane. De această dată, pilonii construcţiei urmau să fie din piatră.

„Lucrările de construcţie ale podului de la Slatina au fost acordate unei companii belgiene şi, de fapt, se pune problema construirii a două poduri, unul peste un braţ al Oltului şi celălalt peste Olt. În acea vreme, râul Olt, la Slatina, avea foarte largă albia şi pentru a rezista mai mult şi a rezolva din punct de vedere tehnic această problemă se construiesc două poduri: unul peste Beica, afluentul Oltului, şi celălalt peste Olt", explică Aurelia Grosu.

Lucrările pentru aceste două poduri urmau să fie terminate în 1867, iar în timpul construcţiei, peste râul Olt trece viitorul rege al României Carol I. Acesta a fost nevoit să folosească un pod umblător pentru a putea ajunge la Bucureşti. Nici cele două poduri nu vor avea trăinicie, fiind luate de apă.

„Din documente se pare că şi aceste poduri au fost luate de ape, după 1870. În 1872 a fost luat cel de peste Beica şi în 1875 cel de peste Olt. Astfel încât circulaţia revine la podul umblător, podul pe vase", a arătat Grosu.

Podul de fier este construit de un inginer român
Cea de-a treia încercare de construire a unui pod fix peste Olt, la Slatina, va fi şi cea mai reuşită. Lucrările pentru un pod de fier încep la 1888 şi se termină la 1891, poziţionarea construcţiei fiind chiar în zona de unire a vechilor poduri de pe Beica şi Olt. Proiectul a fost supervizat, de această dată, de un inginer român-Nicolae Davidescu.

„A fost proiectat şi construit pe o lungime de 400 de metri, cu suprastructură din fier, pe arcuri şi bolte, fiind una dintre cele mai impresionante şi mai bine realizate construcţii din ţară, ca şi cea de la 1847. Este o probă de capacitate tehnică a unui român, de data aceasta, inginerul Nicolae Davidescu", a precizat istoricul Aurelia Grosu.

De numele lui Nicolae Davidescu se va lega dezvoltarea şi modernizarea ulterioară a Slatinei, el devenind arhitectul şef al oraşului.

Aruncat în aer de trupele române
O altă perioadă tristă pentru podul peste Olt de la Slatina este în perioada Primului Război Mondial, când este aruncat în aer, în anul 1916, de trupele româneşti care se retrăgeau din calea armatei germane.
Podul va fi reparat după război de către învinsa Germania, construcţia intrând în daunele conflagraţiei. Actualul pod peste Olt de la Slatina arată aproape la fel ca cel care a fost inaugurat în 1891.

„Imaginea actuală a podului suprapune, în mare parte, imaginea din anul 1891, când a fost inaugurat, doar că pilonii de zidărie care erau la intrare, şi sunt şi acum, aveau însemnele regale. În anii comunismului, acestea au fost date jos", a punctat istoricul Aurelia Grosu.

Al doilea pod de fier din ţară
Podul peste Olt este a doua încercare de punere în aplicare a arhitecturii fierului, prezentată pentru prima dată la Expoziţia Mondială de la Paris din 1899. Construcţia supervizată de inginerul Nicolae Davidescu a fost realizată după succesul celei de la Cernavodă a lui Anghel Saligny.

„Podul de peste Olt reprezintă, printre altele, din punct de vedere arhitectural o realizare remarcabilă. Este una din primele realizări ale arhitecturii fierului, lansată pentru prima oară la expoziţia de la Paris din anul 1899, şi este al doilea după cel construit la Cernavodă de către inginerul Saligny. Dar, dacă cel de la Cernavodă este peste Dunăre, fluviu european, podul de peste Olt reprezintă primul pod construit din fier peste un râu intern românesc", a opinat Aurelia Grosu.

„Imaginea podului ar trebui să fie mai mult valorificată"
Istoricul Aurelia Grosu consideră că podul peste Olt ar trebui promovat mai intens de autorităţile locale. Ea spune că, în prezent, podul nu leagă numai cele două provincii istorice, Oltenia şi Muntenia, ci a devenit şi un liant al Europei.
„Imaginea podului este bine să fie mai mult valorificată, spun eu, în ceea ce înseamnă simbolistică contemporană de oficialităţile atât municipale cât şi judeţene. Acest pod nu numai că este o lucrare de arhitectură de referinţă, dar este şi un important punct de legătură, de acum nu numai între cele două provincii româneşti. El este o cale de acces europeană pentru că trece un drum european pe aici. Şi, cred eu, că se poate marca chiar şi prin alte lucrări de amenajare", a spus Grosu.
Sursa: gazetanoua.ro

Casa Fântâneanu, istoria uitată a Slatinei
Lăsată moştenire Slatinei, Casa Fântâneanu a ajuns de mai mulţi ani într-o avansată stare de degradare. După ce a deservit pentru câteva sute de ani ca sediu pentru prefectură de judeţ sau pentru Direcţia Agricolă, imobilul din strada Sevastopol zace lăsat în paragină, iar reprezentanţii Episcopiei Slatinei şi Romanaţilor, actualul proprietar, spun că nu pot face nimic din cauza birocraţiei.
Casa Fântâneanu, situată pe strada Sevastopol din Slatina, se află într-o stare de ruină şi zace abandonată sub patima timpului aşa cum nu a mai fost niciodată de la construcţia sa din prima jumătate a secolului al XIX-lea. Faţadele scorojite şi geamurile sparte sunt acoperite doar de copacii şi de ierburile înalte de pe lângă imobil, actuala stare a clădirii făcându-i pe unii dintre puştanii din oraş să creadă că este bântuită de fantome.

Istoria clădirii este practic necunoscută; familia Fântâneanu a donat clădirea „comunei urbane” Slatina pe la începutul secolului XX, însă indiferenţa autorităţilor şi lipsa de reacţie a actualului proprietar, Episcopia Slatinei şi Romanaţilor, au adus-o în starea de paragină în care se află astăzi. Casa Fântâneanu se confundă cu istoria Slatinei. „Casa Fântâneanu a fost construită la începutul secolului XIX. Este o dată mai veche de construcţie a casei decât 1846, şi iniţial casa asta a aparţinut unei alte familii, familia Lânaru, şi a fost cumpărată probabil de familia Fântâneanu în 1846, şi atunci au fost nişte reparaţii. Este o casă monument istoric, în această casă a funcţionat o vreme chiar şi prefectura judeţului Olt. Pentru că până la construcţia Palatului Administrativ, în anul 1887, clădirea în care funcţionează muzeul, autorităţile judeţene s-au plimbat cu chirie prin diferite case particulare, inclusiv casa Fântâneanu”, explică istoricul Aurelia Grosu.

Familia Fântâneanu
Numele casei din strada Sevastopol se leagă de familia Fântâneanu, o familie de slătineni filantropi care mereu au ştiut să dea şi comunităţii locale din avuţia lor. „Familia Fântâneanu a fost o familie cu poziţii importante, Ioan şi Elena Fântâneanu, în acest oraş. Îl întâlnim pe Ioan şi la 1848 în treburile edilitare şi comunale, cum se spunea pe vremea aceea, ale Slatinei. Au avut un băiat şi trei fete. Ion Fântâneanu era băiatul, el ajungând chiar senator în Parlamentul României undeva pe la sfârşitul secolului al XIX-lea”. A fost o familie de mari filantropi, mai ales Elena Fântâneanu. Ea a murit în anul 1890 la Bucureşti, şi înainte de moarte a făcut un testament prin care a lăsat o sumă de bani comunei urbane Slatina. Aceşti bani să fie folosiţi pentru construirea unui azil de femei sărmane «Elena Fântâneanu»“, a arătat Aurelia Grosu.

Lăsată Slatinei prin testament
Aurelia Grosu spune că imobilul a fost lăsat Slatinei prin testament de Ion Fântâneanu, acesta neavând urmaşi. „În decembrie 1915, Ion Fântâneanu îşi face testamentul şi, neavând copii, lasă casele Fântâneanu comunei urbane Slatina ca să se închirieze, aşa spune în testament, şi din veniturile scoase din chirie să se înzestreze două femei sărmane la măritiş în fiecare an. Testamentul spunea că primăria va intra în posesia casei după moartea soţiei sale”, a arătat ea.

Odată cu instalarea regimului comunist în România, în 1948, Casa Fântâneanu a fost naţionalizată, servind drept sediu pentru mai multe instituţii judeţene. Direcţia Agricolă a avut sediul aici până în 1998, de atunci imobilul a fost practic abandonat. Încercările Muzeului Judeţean de a prelua administrarea clădirii a fost inutilă. „Direcţia Agricolă a stat până în 1997, când şi-a construit un sediu nou. De atunci, din ’97 sau ’98, este părăsită. Nu a mai stat nimeni.”, a declarat Aurelia Grosu.
Sursa: gazetanoua.ro

Strada Lipscani
Era cea mai vestită şi mai frecventată stradă din Slatina. Pe această stradă cu o lungime de 364 metri şi 93 de case se concentra activitatea comercială a unui oraş de mici meseriaşi şi negustori. Strada Lipscani oferă un exemplu tipic de stradă comercială: prăvălie lângă prăvălie, înşirate de la un capăt la altul al străzii „cu tarabe în spre stradă pe care scoteau marfa şi noaptea o ridicau”. Pe o parte şi alta a străzii erau concentrate: o băcănie, o blănărie, două ceasornicării, patru cizmării, trei cojocarii, două croitorii, două farmacii, patru librării, tipografie, plăpumărie, marochinărie etc.
Îngustimea frontului de faţade contrastează cu adâncimea spaţiilor interioare, rezervate depozitelor şi anexelor gospodăreşti.

În ciuda faptului că ansamblul prezintă o unitate de program, cu spaţii comerciale la parter şi locuinţe la etaj, frontul arhitectural reliefează o deosebită varietate stilistică. Nivelul superior este, în genere, subliniat prin balcoane sau printr-o cornişă bogat decorată. Balcoanele contra-punctează linia faţadelor şi contribuie la îmbogăţirea decorativă a ansamblului prin delicata feronerie cu elemente caracteristice „artei 1900”. Slatina este unul dintre puţinele oraşe din ţară care mai conservă (cu unele modificări neinspirate) centrul vechi, în care strada Lipscani ocupă un loc aparte. Varietatea stilistică a faţadelor ce îmbină clasicismul sobru cu efuziunile eclectice izvorâte din interpretarea marilor stiluri, conferă străzii armonie şi personalitate.
Sursa: Muzeul Judeţean Olt

Strada Bucureşti, cea mai veche arteră slătineană
S-a conturat pe vechiul drum al Bucureştilor şi este cea mai veche arteră slătineană. Pornea de la podul Olt, străbătea oraşul de la est la vest şi cuprindea, pe o lungime de aproape un kilometru, 132 case. Cum Slatina era un punct de vamă important, aici se construieşte unul din primele poduri stabile peste un râu intern, care să înlocuiască „podurile umblătoare” (de vase). Un pod, din lemn, pe picioare de zidărie, se construieşte între anii 1845 - 1847, după proiectul arhitectului Balzano din Trieste (angajat pe o perioadă de cinci ani pentru întocmirea planurilor şi construirea drumurilor în Ţara Românească), apoi un altul în 1867, pentru ca între 1888 - 1891, inginerul Davidescu să construiască aici, la vadul Slatinei, primul pod de fier peste un râu intern românesc.

Pe lângă valoarea utilitară şi estetică, podul de la Slatina se constituie în prima încercare de materializare autohtonă a arhitecturii metalului, lansată cu prilejul Expoziţiei internaţionale de la Paris din anul 1889. Pe strada Bucureşti, în casa de la nr. 3, va vedea lumina zilei Eugen Dimitrie, la 13 noiembrie 1909 (certificatul de naştere este înregistrat a doua zi), fiul lui Eugen N. lonescu, directorul Prefecturii de Olt şi al doamnei Terezina lonescu. Geniul literar al celui care, mai târziu, va deveni celebrul Eugen lonescu, a făcut cunoscut numele oraşului natal şi l-a fixat în memoria lumii dincolo de graniţele României. în perioada interbelică, porţiunea din strada Bucureşti de la Grădina publică până la Palatul Comunal, va primi nu-mele lui Constantin Dissescu (azi Mihai Eminescu).
C. Dissescu s-a născut la Slatina în anul 1857. Tatăl său, George Dissescu, fost grefier la Tribunalul Judeţean Olt, apoi judecător şi în multe rânduri cinovnic (inspector administrativ) a lăsat amintiri deosebite în conştiinţa celor care l-au cunoscut. Fiul său, Constantin Dissescu, a fost o personalitate de marcă a României sfârşitului de secol XIX şi început de secol XX: profesor, jurist eminent - creatorul disciplinei dreptului constituţional şi administrativ roman - avocat reputat, diplomat. C. Dissescu a fost delegatul permanent al României în Comitetul Uniunii Interparlamentare între 1905 -1926, iar în anul 1922 l-a suplinit pe Nicolae Titulescu la Societatea Naţiunilor.
Sursa: Muzeul Judeţean Olt