Urează-i Slatinei „La mulţi ani!”

Foloseşte #slatina650, de oriunde ai fi în lume, şi vei fi premiat !

Oraşul nostru a ajuns la 650 de ani de atestare documentară. Transmite-i pe Facebook un mesaj folosind #slatina650, iar cuvintele tale vor fi văzute de toată lumea.

Fotografiază-te cu locuri din Slatina, urcă fotografii vechi, dar nu uita să pui #slatina650.

Alătură-te sărbătorii comunităţii slătinene, de oriunde a-i fi plecat în lume!

Cele mai frumoase mesaje, cele mai grăitoare fotografii, cele mai inspirate imagini din istoria municipiului nostru vor fi premiate de Primăria Slatina, până la finalul lunii ianuarie.

Calendar manifestari

  • Sâmbătă, 20 ianuarie 2018
  • Ora 10.00 – Deschiderea oficială a manifestărilor, pe platoul din faţa Primăriei municipiului Slatina: intonarea imnului României - Fanfara Lyra Band şi Corul Symbol; intonarea imnului Slatinei – Fanfara Lyra Band şi Corul Symbol; susțin alocuţiuni prefectul judeţului Olt, preşedintele Consiliului Judeţean Olt, primarul municipiului Slatina, directorul Arhivelor Naţionale Olt; se va dezveli o placă comemorativă; va fi prezentat documentul de atestare istorică a Slatinei, care va fi amplasat într-o vitrină, în holul de la intrare în Primărie.

    Organizatorii așteaptă să fie prezente minium 650 de persoane: dansatori de la Ansamblul Profesionist “Doina Oltului”, actori locali costumaţi, cetăţeni ai municipiului şi elevi de la liceele slătinene.

    Ora 11.30 – ora 12.00 – pe Esplanadă: Lansare 650 de baloane cu inscripţia “Slatina 650” şi poze cu literele 3D amplasate în centrul orașului, care formează ”Slatina650”;

    În paralel, începând cu ora 9.00 și până la ora 15.30, la Centrul Cultural “Eugen Ionescu”, Sala mare de spectacole, se va desfăşura Gala Laureaţilor - Gala Campionilor. Elevii, profesorii, sportivii şi antrenorii din instituţiile de învăţământ se vor prezenta pentru decxernarea diplomelor şi premiilor.

    Ora 17.00 – ora 18.00: Concert susţinut de Corul Symbol la Centrul Cultural “Eugen Ionescu”.

    Ora 18.30 – ora 19.00: Defilare cu torţe, circa 200 persoane (militari, jandarmi, pompieri, poliţia locală), pe traseul: bulevardul A.I. Cuza – Esplanadă, cu pornire de la ”Royal” – str. Primăverii.

    Ora 19.00 – Spectacol de muzică, jocuri de lumini şi lasere la scenă şi foc de artificii pe Esplanadă.


  • Duminică, 21 ianuarie 2018
  • ”Gala Laureaţilor – Gala Superlativelor”, la Centrul Cultural ”Eugen Ionescu”
    Ora 16.30 – 17.00 – primirea invitaţilor.


  • Luni, 22 ianuarie 2018
  • Ora 11:00 – lansare Film documentar “Vârstele Slatinei” realizat de Aurelia Grosu, doctor în istorie.

    Filmul se va difuza la Centrul Cultural ”Eugen Ionescu” în două serii: ora 12.00 – ora 14.00: seria I – vizionare film documentar “Vârstele Slatinei”; ora 14,00 – Redeschiderea expoziţiei ”Istorie şi cultură a oraşului Slatina” la Muzeul Județean Olt; ora 18.00 – 20.00: seria II – vizionare film documentar “Vârstele Slatinei”.


  • Marți, 23 ianuarie 2018
  • ”Gala Laureaţilor - Gala Seniorilor”, la Centrul Cultural ”Eugen Ionescu”
    Ora 17.00 – distribuire premii şi diplome cuplurilor care au împlinit 50 de ani de căsătorie.


  • Miercuri, 24 ianuarie 2018
  • Ora 9.45 - ora 11.00 - Ceremonial militaro-religios – depunere de coroane la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza;

    Ora 11.00 - ora 12.00 - Hora Unirii, momente artistice dedicate Zilei Unirii, susţinute de Ansamblul Profesionist ”Doina Oltului”, pe Esplanada Slatina.

    Documentar

    Facebook